Externe RSS
Vânzările de arme ating un nou vârf. AFLĂ câți bani se câștigă din INDUSTRIA CARE ADUCE MOARTEA
Iunie 15, 2012 - 11:03
Vânzările de arme americane au atins un record în acest an ajungând la peste 50 de miliarde de dolari, după contracte majore cu Arabia Saudită şi Japonia, a anunţat joi un înalt responsabil al administraţiei Obama.
 Andrew Shapiro, secretar de stat adjunct pentru afaceri politice şi militare, a mentionat de asemenea dorinţa de a încheia contracte de vânzări suplimentare cu India, care are în vedere o achiziţie de 22 de elicoptere Apache pentru 1,4 miliarde de dolari, scrie evz.ro.

“Astăzi, vă pot confirma că acesta este un an record pentru vânzările militare internaţionale”, a declarat Shapiro presei în timpul unei teleconferinţe. “Am depăşit deja 50 de miliarde pentru exerciţiul financiar 2012“, care se încheie la 30 septembrie.

Această cifră reprezintă o creştere cu 70% faţă de vânzările de la stat la stat în 2011, care a fost deja un an record, cu vânzări în valoare totală de 30 de miliarde de dolari.

Contractul de 29,4 miliarde cu Arabia Saudită pentru vânzarea a 84 de avioane de vânătoare Boeing F-15SA şi îmbunătăţirea flotei sale existente de 70 F-15 cu versiuni mai puternice a fost 'în mod evident foarte semnificativ', potrivit acestui responsabil, citat de AFP.

Dar această cifră include de asemenea vânzarea de F-35 ”Joint Strike Fighter” Japoniei, a intrat el în detalii, ”care este evaluată la aproape 10 miliarde”.

Refuzând orice prognoză pentru 2013, el a indicat totuşi că Statele Unite încearcă să-şi consolideze prezenţa pe pieţe cruciale, mai ales India.
comments powered by Disqus
24 h.md Categorii
Telefon: 373 22 232 629, 232 845, 232 664
E-mail: office@24h.md
Adresa: Chişinău, str. Bănulescu Bodoni 57/1